Energy Healing
 Teachings of the Maya Civilizations by Starr Fuentes School of Light

 

Sesiuni de Terapii Energetice


~ sunt sesiuni prin care te reîntorci spre interiorul tău, într-un spațiu sacru plin de iubire și înțelegere. Un spațiu în care poți să te privești și să te observi pe tine, sufletul tău cu toate fațetele sale și cu întreaga experiență acumulată și integrată până acum. Este un spațiu de încredere și respect reciproc, un spațiu în care CREATIA se manifestă prin mesagerii săi aici pe pământ.Sesiuni in prezenta, si/sau la distanta.



          Divine Intervention

   

Divine Intervention poate fi descrisă ca o rugăciune profundă, care într-o fracțiune de secundă unește forțele pământului cu cele ale Creației și unde legile fizicii încetează să mai existe. Divine Intervention este starea în care SUFLETUL se DESCHIDE către noi spații de experiență, în DIMENSIUNI multiple și FRECVENȚE speciale.
Este o artă specială a Curanderos de a atrage din cele 144 de Dimensiuni forța, energia necesară pentru a putea fi activate puterile de autovindecare ale organismului.Este o tehnica, o stare in care imposibilul devine posibil.Acestea sunt tehnici speciale, străvechi de vindecare ale CURANDEROS (în spaniolă Curandero înseamnă Vindecător, iar partea feminină Curandera înseamnă Vindecătoare).




             Limbajul Luminii ~ Creare Griduri energetice cu Limbajul Luminii


Formele gând negative, tiparele societății, modelele noastre de viata, creează și influențează câmpul nostru energetic, și blochează echilibrul organismului nostru la nivel fizic, emoțional, mental și spiritual. Aura corpului nostru este culoare și forma, geometrie sacra.




O formă clară a câmpului nostru energetic creează o realitate clară.


Gridurile energetice sunt o modalitate de curățare și echilibrare a aurei noastre, de realiniere energetică a chakrelor și echilibrare a organismului la nivel fizic, emoțional, mental și spiritual.Gridurile pot fi create pe 7 Forme,12 Forme, 49 de Forme și 144 de forme.

~ afla mai multe despre gridurile energetice ~



            Sesiune la nivelul  ADN ~ ului


În ADN -ul nostru sunt stocate toate înregistrările genetice energetice ale străbunilor noștri. Energii precum sentimentul de rușine, vinovăție, mustrări de conștiință, creează fiecare moment al vieții noastre și felul cum noi ne simțim și trăim, relația noastră cu cei apropiați, cu cei din jurul nostru și chiar cu noi înșine. ~ contactează-ma pin email sau telefonic daca îți dorești sesiuni cu aceste tehnici.



          Inter-Dimensional Signaturen


~ Semnătura Inter-dimensională este o formă P R O F U N D A de manifestare a energiei, a ceea ce ne dorim. Este un sprijin energetic de a atrage din alte dimensiuni, în această dimensiune, forme de manifestarea a sănătății, banilor, relației, parteneri, a viziunile noastre cele mai îndrăznețe. Sunt vibrații, semnături energetice ce folosesc geometria sacră.
~ tu ce vrei să manifești în viața ta?
Crearea IDS include:
* 15 minute ~ convorbire telefonică pentru a stabili tema/temele pentru
care îți dorești aceste semnături inter-dimensionale.
* 15 minute ~ convorbire telefonică după crearea IDS.
* Semnătura inter-dimensională în format hârtie trimisă prin posta



           Contact cu Ghizii Spirituali


~ Chiar si atunci când simți ca îți este cel mai greu, amintește-ți ca nu ești singur ~ Nu suntem singuri ~ suntem conectați cu tot ceea ce este în jurul nostru și nu numai.
Ce am fi noi fără îngerii noștri păzitori, fără ghizii noștri spirituali sau fără energia animalelor noastre de putere?
Unele energii sunt noi în timp ce altele ne însoțesc și ne susțin din prima clipa a întrupării noastre aici pe pământ.
Toți suntem conectați cu planurile subtile, iar aici pe pământ nu am fost și nu suntem separați de divinitate.
Ghizii noștri spirituali sunt aici, alături de noi pentru a ne oferi sprijin, ghidare în momentele importante ale vieții noastre. Află mai multe despre ghizii tăi spirituali și despre sprijinul și mesajele pe care aceștia ți le transmit în cadrul unei sesiuni energetice de contact cu ghidul tău spiritual.



           Facelift Energetic


Fiecare pas pe care îl facem poate fi o binecuvântare sau poate aduce cu el un disconfort, fizic și/sau energetic.
Problemele fizice și/sau eterice pe care le simțim prin tălpile si corpul nostru, sunt de cele mai multe ori vizibile și pe chipul nostru.
Facelift Energetic este un MASAJ ENERGETIC FACIAL ce revigorează tenul feței, redându-i strălucirea și vitalitatea. Aduce o relaxare profundă la nivel fizic și lucrează în același timp la nivel subtil eliberând blocajele energetice. Aduce o revitalizare si reîntinerire a întregului organism.
Facelift Energetic/ INTINERIRE ENERGETICA in INGOLSTADT si/sau la DISTANTA.
Sesiuni recomandate ~  câte 1 sesiune / luna timp de un an.
După o pauza poți reîncepe o nouă serie de sesiuni.



Rezerva Sesiune in Ingolstadt/ la distanta