~ Sufletul stie întotdeauna de ce se afla într-un anumit loc, sau plan. ~

...sunt soție, mamă iar din 2002 locuiesc în Germania. Până la vârsta de 30 de ani am trăit în România. Schimbarea locului a adus cu sine și schimbarea energiilor. Am câștigat energii noi, în timp ce unele din energiile mele rămăseseră în locul unde m-am născut. De fapt acele energii nu au fost nicicând integrate în structurile mele, așa că am început munca mea interioară, conștientă, de recuperare și de reintegrare a energiilor în structurile mele energetice.

În 2007 a fost momentul în care am pornit conștient pe drumul sufletului meu. Am început să caut terapii energetice, să particip la seminarii de autovindecare și de dezvoltare personală.

Munca cu energiile este una practică, aceasta nu se încheie niciodată. Poate fi însă parcursă cu bucurie atunci când ai la dispoziție mijloacele și instrumentele potrivite. Te invit să descoperi și să înveți să folosești aceste instrumente, pentru tine și/ sau pentru cei apropiați ție.

A vindeca și a ne vindeca este abilitatea cu care toți venim aici pe pământ. Simțim energiile și ceea ce se petrece în jurul nostru, comunicăm intuitiv pe niveluri energetice subtile, iar prin învățare, conștientizare și înțelegere fiecare dintre noi poate lucra cu energiile subtile pentru sine, pentru familia sa și pentru cei din jurul său.

Multumesc profesorilor din Curandero Lineage care m-au sprijinit pe drumul meu pana acum: Inge Kögl, Gabriele Bodmer, Gaya Dorot, Selena Rodriguez, Julia Kollmann, Wiebke Detlefs, Sioux Storm, Jaime Shine, Yael Benattar.

Mă bucur să te însoțesc pe drumul redescoperii tale.

Cu drag

Anișoara


Certified Lineage Teacher by Starr Fuentes School of Light

~ mai multe detalii despre Curandero Lineage gasesti pe

https://esperanzalineage.com/


Profesor Certificat pentru tehnica ~ "Elise-Mila ~

~ este tehnica mediumului André Nama’Him Meyr iar mai multe detalii poti gasi si pe:

https://celeson.com/